O distanţă de aproximativ 40 de kilometri este interpusă între Jesolo şi Bibione. Acesta din urmă este situat la este de Jesolo, şi merită vizitat de către cei ce îşi fac vacanţa aici. Ceea ce este excepţional la Bibione este faptul că a reuşit să menţină o necontestată frumuseţe naturală acomodând simultan într-un tablou coerent cele mai excepţionale oportunităţi turistice convenţionale: tratamente spa, sporturi acvatice şi de plajă, parcuri tematice şi acvatice. Bibione este, astfel, o destinaţie pentru turiştii în căutarea unei vacanţe active, precum este ideal şi pentru cei care vor să se recupereze şi să se relaxeze.

În acelaşi timp, este o oază pentru iubitorii naturii şi pentru cei care vor să cunoască tradiţiile marinăreşti şi pescăreşti ale coastei veneţiene. De fapt, nu degeaba Bibione este considerat a fi una dintre cele mai bune destinaţii maritime din Italia, o reputaţie de care Bibione se bucură cu atât mai mult cu cât luăm în considerare că glorioasa Veneţia, cu eternul său magnetism turistic, este situată numai la circa 70 de kilometri vest de Bibione.

Cu să ajungeţi de la Jesolo la Bibione

Cea mai directă modalitate de a ajunge la Bibione plecând de la Jesolo este deplasarea cu unul dintre autobuzele operate de ATVO. Toate autobuzele care pleacă de la Jesolo în direcţia Bibione trec prin San Dona di Piave unde, de fapt, îşi are sediul această companie de transporturi. Pentru informaţii complete despre orarul autobuzelor, preţul biletelor, durata unei călătorii, folosiţi detaliile de mai jos:

Nume:
ATVO
Adresă:
8, Piazza IV Novembre, San Dona di Piave, Italia
Telefon:
0039 0421 5944
Fax:
0039 0421 594534
Email:
[email protected]
Website:
www.atvo.it

Birouri de informare turistică în Bibione

Pentru a se orienta mai bine în Bibione şi pentru a se asigura că nici una dintre atracţiile şi oportunităţile turistice nu vor fi omise de către vizitatorii acestei staţiuni, turiştii ar trebui să apeleze la cele două birouri de informare administrate de către autorităţile provinciei Veneţia.

Biroul de informare turistică Bibione Maja

Nume:
Biroul de informare turistică Bibione Maja (Ufficio Informazioni Bibione Maja)
Adresă:
84, Via Maja, 30020, Bibione, Italia
Telefon:
0039 0431 441111
Fax:
0039 0431 439997
Email:
[email protected]
Website:
www.turismovenezia.it

Biroul de informare turistică Bibione Aurora

Nume:
Biroul de informare turistică Bibione Aurora (Ufficio Informazioni Bibione Aurora)
Adresă:
111, Viale Aurora, 30020, Bibione, Italia
Telefon:
0039 0431 441111
Fax:
0039 0431 439997
Email:
[email protected]
Website:
www.turismovenezia.it

Bibione, Italia

Sus