O distanţă de aproximativ 40 de kilometri este interpusă între Jesolo şi Bibione. Acesta din urmă este situat la este de Jesolo, şi merită vizitat de către cei ce îşi fac vacanţa aici. Ceea ce este excepţional la Bibione este faptul că a reuşit să menţină o necontestată frumuseţe naturală acomodând simultan într-un tablou coerent cele mai excepţionale oportunităţi turistice convenţionale: tratamente spa, sporturi acvatice şi de plajă, parcuri tematice şi acvatice. Bibione este, astfel, o destinaţie pentru turiştii în căutarea unei vacanţe active, precum este ideal şi pentru cei care vor să se recupereze şi să se relaxeze.
În acelaşi timp, este o oază pentru iubitorii naturii şi pentru cei care vor să cunoască tradiţiile marinăreşti şi pescăreşti ale coastei veneţiene. De fapt, nu degeaba Bibione este considerat a fi una dintre cele mai bune destinaţii maritime din Italia, o reputaţie de care Bibione se bucură cu atât mai mult cu cât luăm în considerare că glorioasa Veneţia, cu eternul său magnetism turistic, este situată numai la circa 70 de kilometri vest de Bibione.
Cea mai directă modalitate de a ajunge la Bibione plecând de la Jesolo este deplasarea cu unul dintre autobuzele operate de ATVO. Toate autobuzele care pleacă de la Jesolo în direcţia Bibione trec prin San Dona di Piave unde, de fapt, îşi are sediul această companie de transporturi. Pentru informaţii complete despre orarul autobuzelor, preţul biletelor, durata unei călătorii, folosiţi detaliile de mai jos:
Pentru a se orienta mai bine în Bibione şi pentru a se asigura că nici una dintre atracţiile şi oportunităţile turistice nu vor fi omise de către vizitatorii acestei staţiuni, turiştii ar trebui să apeleze la cele două birouri de informare administrate de către autorităţile provinciei Veneţia.
A practica go-kart în Jesolo nu este doar posibil, ci o experienţă de neuitat. Pista Azzurra di Jesolo este excepţională din acest punct de vedere.
Play Village Jesolo este situat în Lido di Jesolo, întâmpinând clienţii cu terenuri de tenis şi terenuri de fotbal şi de baschetm, un solariu şi un restaurant.
Adventure Golf Jesolo este parte integrantă din superbul Aqualandia. Este vorba de un teren de mini golf cu 18 găuri scufundat într-o grădină tropicală.